despre problematica existenţei icoanelor în şcoli

23 Noiembrie 2006

 

articol de Florin Caragiu, teolog  

 Iniţiativa pentru scoaterea simbolurilor religioase din scoli îmi pare o regretabilă reacţie şi manifestare de intoleranţă, lipsită de responsabilitate civică, împotriva identităţii cultural-religioase asumate de către cei mai mulţi dintre români.
Oare s-ar putea cere scoaterea steagului sau însemnelor naţionale din instituţiile publice pe motiv că lezează minorităţile?
Oare am putea cere retragerea oricăror insemne romanesti, sau a studiului culturii române pe motiv că lezeaza minorităţile?
Este o falsă problemă ce exprimă o neputinţă de a percepe echilibrul dintre aspectul social-comunitar şi cel individual, prin insinuarea unui antagonism sau lupte de clasă.
Atata vreme cat simbolurile religioase nu au nimic ofensiv, in sensul incitarii la discriminare, ci reprezinta ethosul unei comunitati sau al unui neam luat în majoritatea sa şi în continuitatea sa istorică, valorile cu care participă la dialogul intercultural ajută chiar la echilibrul respectivei comunităţi, la respectarea dreptului minorităţilor.
Un autentic dialog al valorilor nu se poate stabili în afara afirmării publice, deschise spre comunicare, a ethosului comunitar. Aceasta nu înseamnă defel lezarea libertăţii de alegere individuală, ci constituie o pecete sau o amprentă legitimă a cadrului mai larg comunitar în care se desfăşoară acest dialog, cadru permeabil libertăţii individuale de expresie.
 Teologia, religia, arta religioasă nu pot fi expulzate pur şi simplu de dragul unor ambiţii individuale din cultura şi identitatea neamului românesc, ci o reprezintă în cel mai adânc sens.
Pierderea de către un neam a conştiinţei propriei identităţi rememorate prin simbolurile religioase este cea care de regulă duce la crize identitare, conflicte şi tulburari fără sfârşit.
Fara icoană, fără de simboluri religioase, vom avea ca reper “vizibil”, pe undeva, nimicul, vidul, i. e. zidul gol, semn al sfasietoarei lipse de comunicare. Icoana şi crucea sunt în viziunea creştină chipuri universale ale umanului transfigurat şi nu au nici o conotaţie restrictiv-discriminatorie. Cei care au alte opţiuni pot alege să le manifeste fără a se simţi atacaţi în fondul lor, respectând totodată opţiunea comunităţii şi raportându-se nu tabuizant, intolerant, ci dialogal la ea.
Dreptul majoritatii nu poate fi calcat in picioare, mai ales ca este vorba despre o afirmare a identitatii si valorilor unui neam, prin care ne deschidem spre comunicarea cu toate celelalte valori, si nu despre o ingradire.
Drepturile minorităţilor nu includ desfiintarea si exprimarea publica ethosului comunitar al majoritatii. Simbolurile crestine precum crucea si icoana, nu incita in nici un fel la discriminarea minoritatilor, ci invita in cel mai inalt sens la iubire, dialog, respect fata de omul creat dupa chipul lui Dumnezeu, fata de darul inalienabil al alegerii libere dat oricarui om. Retragerea simbolurilor religioase este, dimpotriva, o discriminare a majorităţii si o lezare a dreptului de afirmare a identităţii acestui neam. Sper într-o atitudine responsabilă din partea autorităţilor care ne reprezintă.
  • Share/Bookmark

Tags:



Lăsaţi un răspuns

(insereaza codul din stanga)

Weblog

Toate drepturile rezervate Weblog.ro

Parerea ta conteaza

Echipa Weblog.ro e alaturi de tine! Da-ne un semn!

  • Vrei sa iti faci cont pe www.weblog.ro si intampini dificultati?

  • Ai intrebari legate de folosirea site-ului?

  • Doresti sa ne comunici comportamentele abuzive ale unor membri?

  • Vrei sa faci comentarii sau sa ne dai anumite sugestii?

P A R E R E A T A