Dan Voiculescu, sau conservarea ipocriziei

28 Noiembrie 2006
 
Partidul lui Dan Voiculescu este tot mai lipsit de consistenţă, paradoxal, cu cât creşte în sondaje.

 

Un exemplu ar fi atitudinea faţă de problematica existenţei icoanelor în şcoli, ridicată la rang de problemă de un om dubios, după cum afirmă unele surse din zona învăţământului.

 

Deci Partidul Conservator ce valori doreşte să conserve ?

 

Cele derivate din „concursurile”difuzate pe Antena 1, în care câte-o puştoaică este pusă să vorbească  mai mult din mâini şi să incite lumea la a-şi cheltui banii ?

 

Oricine a văzut acele „concursuri” a înşeles destul de repede că sunt nişte bla-bla-uri realizate în aşa fel încât să ai şanse de câştig aproape 0.

 

Conservatorismul lui Dan Voiculescu nu este nici măcar tangent la valorile pe care ar trebui să le apere, este doar tributar năravurilor cu miros de vremuri apuse din punct de vedere istoric, dar vii în mentalitatea prea multor oameni cu putere în România pre Europeană.

 

Deci, într-o problemă extrem de importantă, din multe puncte de vedere, şi axiologice, şi care ţin de cea mai elementară raţiune practică ( deşi, în cadrul acestui subiect raţiunea practică se calcă pe picioare întru complementaritate cu raţiunea pură ) cum este problema simbolurilor religioase în care se regăseşte credinţa marii majorităţi a populaţiei, nu este în stare imperiul voiculescian să să se implice de o natură corespunzătoare numelui partidului pe care cu onor îl slujeşte, dar prin tot felul de subiecte care nu se interferează cu interesele naţiunii de la care se va cere voturi.

 

 

Dan Voiculescu nu este decât un mărunt sforar şi un îmbogăţit de duzină, fiindcă, dacă ar fi măcar un mare sforar, ar reliza ce subiect bun de agonisit capital electoral este cel care vizează existenţa firească, din N puncte de vedere, a icoanelor în locurile în care îşi cultivă mintea şi sufletul  copiii noştri.

 

Asta, fiindcă poporul este credincios şi ar aprecia o luare de poziţie cu aer vertical-creştin.

 

Măcar din considerente pur seculare ar fi trebuit să sară ca un leu, dacă nu dintr-un îndemn interior pur, cu rădăcini în partea nebătătărită a sufletului.
 
 
Grupul Tepe Romanesti este pentru păstrarea simbolurilor religioase în care se îmbracă sufletul poporului nostru, acolo unde le este locul, printre altele şi în şcoli, sub ochii copiilor noştri.
  • Share/Bookmark

Tags:



One Response to “Dan Voiculescu, sau conservarea ipocriziei”

  1.   feraru Says:

    sunt bolnav si fac foamea va rog ajutatima

    [Reply]

Lăsaţi un răspuns

(insereaza codul din stanga)

Weblog

Toate drepturile rezervate Weblog.ro

Parerea ta conteaza

Echipa Weblog.ro e alaturi de tine! Da-ne un semn!

  • Vrei sa iti faci cont pe www.weblog.ro si intampini dificultati?

  • Ai intrebari legate de folosirea site-ului?

  • Doresti sa ne comunici comportamentele abuzive ale unor membri?

  • Vrei sa faci comentarii sau sa ne dai anumite sugestii?

P A R E R E A T A