Archive for Decembrie, 2006
La răscruce de vânturi, variantă românească
Miercuri, Decembrie 13th, 2006Deşi nu sunt printre fanii lui Tăriceanu, acum trebuie să îi dau dreptate în privinţa platformiştilor controcenişti.
Se vede treaba că Stolojan are în comun cu liberalismul autentic tot atâtea pe cât avea troţkismul cu brătienii.
Dacă aşa nume au ştiut ei să pună noului partid, PLD, să amestece zona de centru puţind a stânga cu liberalismul, atunci e clar că este vorba de ceva cu totul nou, de cotrocenism.
Nu ştiu de ce nu i-au zis PCR ( Partidul Cotrocenist Român ).
Acum, cel care a reuşit să unească nu foarte de mult aripile liberale într-un trup ( drept e că trupul a început să fie cam fleaşcă de petrol tot timpul ) l-a dezmembrat, şi cel mai rău este că fărâmiţarea este produsă la nivel doctrinar, nu cum era înainte de reunirea liberală, când măcar trăgeau toţi de aceleaşi idei.
Urmează trocurile, na-ţi-o ţie – dă-mi-o mie, bla-bla-uri, acuplări nefireşti, perversiune politică, toate pornind de la orgolii, interese de moment şi, nu în ultimul rând, lipsa unor principii şi a ancorelor ideologice.
Este absolut clar, numele PLD ( Partidul Liberal Democrat ) a fost pus dintr-o singură raţiune : unirea cu PD-ul şi călărirea puterii cât mai mult timp.
Mulţi din PNL stau pe picior de plecare, cu degetul în sus, uşor înclinat spre PLD ( când se uită Tăriceanu se stă cu degetul mijlociu, când nu se uită, cu indexul ) pentru a se remarca la timp de unde bate vântul.
Numai noi, plebea, la răscruce de vânturi, încercăm să ne recuperăm starea de aşteptare.
Republica Socialistă România
Joi, Decembrie 7th, 2006Mulţi din tineri nu ştiu cu ce melodii a crescut generaţia mea.
Iată aici un exemplu.
Asta era la televizor în fiecare zi, pe vremea când aveam 2 ore de program. 
Adio, soluţie imorală, dar ce greu va fi fără tine
Miercuri, Decembrie 6th, 2006După ce a fost cu popoul în 2 luntre mai mereu, partidul mediatic 
al lui Dan Voiculescu s-a hotărât să fie în opozitie, probabil sperând la o înţelegere cu PSD-ul şi la revenirea în iatacurile puterii, unde mereu a fost o curtezană mofturoasă, dar necesară, pentru ceea ce putea oferi.
Pe de altă parte, Traian Băsescu a spus de mai multe ori de "soluţia imorală" PC, înca de pe vremea când PC-ul era PUR, aşa că alianţa DA are acum şansa să dovedească ce poate face cu carul de moralitate răsturnat între Boc şi Tăriceanu.
Oricum, de când cu Tuaregurile cumpărate pentru unele "parohii" bine văzute vezi aici , pe post de maşini de promenadă la calamităţi, şi mai ales de când cu răspunsurile obraznice ale lui Vasile Blaga, la întrebările jurnaliştilor pe această temă, nu aştept nimic bun.
Dacă are tupeul să spună : " păi ce maşini erau mai bune ? Spuneţi-mi dumneavoastră ! ", ce se mai poate zice decât :
- Unele la aproape jumătate de preţ erau mai bune, maşini dotate măcar cu cabestane, să nu aibă oamenii necăjiţi şi militarii sarcina suplimentară de a scoate maşinile prefecţilor din noroi.
Negânditorii de la Flămânzia
Sâmbătă, Decembrie 2nd, 2006de Dan Cârlea
De fiecare dată, de Ziua Naţională a României, văd acelaşi spectacol : armata sau / şi primăriile dau de mâncare poporului şi lumea se face de circ, se îmbrânceşte, cozile la 2 sarmale sau un castronel de fasole se întind pe sute de metri şi la final, cum, inevitabil, unii nu mai apucă, iese câte-un mic scandal, aşa, probabil, în amintirea pioasă a celor care şi-au lăsat oasele pe fronturi, pentru realizarea României unite.
Nu mai este vorba de sărăcie aici, se vede clar că majoritatea sunt oameni de medie, care stau în nişte case, care au, de bine-de rău ce pune pe masă, e vorba de faptul că demnitatea ne-a fost dizolvată în timpul comunismului şi pur şi simplu nu ne-o mai putem recupera prea uşor, mai ales că nici nu se face nimic în direcţia asta.
În timp ce prezentatorii de la toate posturile de televiziune se chinuie să mă îndoctrineze că trebuie să fiu mândru că sunt român, asist neputincios la spectacolul grotesc al gloatelor care se împing să apuce un castron de fasole, de parcă mâncarea aia le-ar ţine până la Sfintele Paşti.
De N ori auzi afirmaţia : „e bună fasolea aşa, domne, la cazan mare, ca la armată”.
Cât de bună o fi, totuşi, nu cred că nişte cetăţeni cu pretenţie de europeni ar trebui să se comporte ca nişte urangutani care au dat de carul cu banane răsturnat în stil caracalian.
E vorba doar de nişte reflexe formate pe vremea când „tacâmuri” însemna în primul rând altceva decât serviciul de masă care se aşează în dreptul fiecărui mesean, „adidaşii” nu erau deloc în concurenţă cu Puma şi miroseau a godac.
De Ziua Naţională reuşim să ne facem de râs, şi mai nimeni nu e deranjat de asta.
Pofta bună, dar atenţie, coloana vertebrală susţine şi burta !
Sfinxul Iliescu şi babele lui
Vineri, Decembrie 1st, 2006
Nu mi-a venit sa cred când am văzut, la o adunare a PSD, o băbuţă care abia îşi târa picioarele, dar urla ca un dictator, cerându-i tătucului Iliescu să candideze la congresul extraordinar al partidului, pentru funcţia de preşedinte ) din nou.
Nu se mai satură lumea de Iliescu reloaded, parcă nu şi din cauza lui au fost frânate reformele, atâta amar de vreme, de ni s-a tocit elanul posdecembrist, parcă nu el ne-a încleiat mentalităţile, de am rămai la un stadiu de dezvoltare inferior, în ceea ce priveşte înţelegerea democraţiei şi a resorturilor economiei de piaţă.
Partea bună e ca persoana avea peste 70 de ani, deci rasa asta e, totuşi, pe cale de dispariţie. Nu pot oamenii de tipul ăsta mai mult şi pace bună. O fi vreo chestie care ţine de psihanaliză la mijloc, de vor unii să aibă la Cotroceni aceeaşi bufniţă spoită cu albastru pe penele roşii din născare, acelaşi tătuc zâmbitor, care să dea senzaţia că le rezolvă pe toate, dar, de fapt, să nu facă nimic.
Eticheta de „sărac şi cinstit” i-a adus o popularitate mai mare decât credeam printre categoriile de frustraţi, etichetă neadevărată în fond, fiindcă nu este cinstit cel care închide ochii la toate mânăriile pe care le fac apropiaţii lui .
Iliescu se ascundea mereu în spatele unei demagogii evidente, dar, se pare, eficiente în rândul sulimii, din când în când ieşea şi învârtea vătraiul ( a se vedea episodul în care a lansat vorba de largă apreciere „capitalism de cumetrie” ) şi la asta se reducea toată acţiunea lui în direcţia anticorupţiei.
De parcă nu avea acces la servicii secrete, să îi pună pe aia cu nasul pe urmele celor care făceau marile privatizări, a celor care puneau pe picioare tot felul de şmenuri naţionale, care puţeau încă de la început.
Iliescu ştia că puterea unui conducător e puţin mai mult decât suma puterii celor care îl susţin şi, evident, Iliescu e mort după putere, este genul care vrea numai să fie şef, în rest fie ce-o fi.
Şi sigur s-ar întoarce, dacă ar şti că are şanse, şi din cavou ar veni, pentru un ultim discurs sforăitor, în care să spună nimic.
